Top
Ce faceam iarna cand eram mica? - beautyfood
fade
3421
post-template-default,single,single-post,postid-3421,single-format-standard,eltd-core-1.0,flow child-child-ver-1.0.0,flow-ver-1.3.1,,eltd-smooth-page-transitions,ajax,eltd-blog-installed,page-template-blog-standard,eltd-header-type2,eltd-sticky-header-on-scroll-down-up,eltd-default-mobile-header,eltd-sticky-up-mobile-header,eltd-dropdown-default,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11,vc_responsive

Ce faceam iarna cand eram mica?

In orimul rand traiam la bunici la tara. Si eram rasfatata casei si a bunicului caruia ii spuneam tata Misu. De fapt bunicii au fost primii mei parinti. Toate amintirile din prima parte a copilariei mele fericite si lipsitie de alte griji in afara de colectia de resturi de portelan adunata din ulita sau colectia de pufi – obisnuiam si o mai fac, sa ciupesc orice tesatura pufoasa si sa adun pufoseniile intr-o cutie, dupa ce ma jucam cu ele pana se faceau mici cocoloase – se leaga de ei.

Bunica inca mai traieste si este exemplul meu despre cum batranetea nu trebuie sa fie ca in Bucuresti, trista, melancolica, chinuita, obosita. A mea bunica creste animale, are grija de gospodarie, singura, cam de 20 de ani si asta o tine in viata. Nu doar fizic, ca fizic sunt multe corpuri care se plimba pe strada, ci psihic. Si mi-a zis lucrul asta direct, e constienta ca fara vaci, gaini, porci, gradina, fan, cosit si cate si mai cate, sufletul ei s-ar duce inaintea corpului si zilele ar trece mai greu, in asteptarea mortii.

Dar sa revenim la mine, ca sa nu ne intristam. Voi, ca eu cand vorbesc despre ea nu pot sa o asociez cu nici o stare de melncolie sau, de tristete ca ea nu m-ar lasa nici o secunda.

Rupeam sania in doua de dimineata pana seara. Pentru ca la tara nu erau masini si avem multe partii, prin gradinile oamenilor, pe poteci un pic mai late, dar cele mai bune erau ulitele. Ulita pe care sta bunica este buna pentru astfel de activitati, dar aia de la biserica e grozava. Lunga, lunga, de vreun km, o adevarata partie de ski, intortocheata, cu curbe stranse sau, largi, porneste din dreptul bisericii si coboara cand lin cand abrupt vreme de vreo 1000 m. Urat era doar la urcare. Si dupa o astfel de zice frumos era sa te incalzesti la caldura dulce, molatecasi datatoare de somn a sobei

Mancam oua coapte pe plita cu unt batut la putinei si mamaliga. Totul din curtea casei. Iar la ceilalti bunici, ceai de tei cu branza telemea.

Ma jucam in zapada, ma tavaleam pana deveneam eu un om de zapada, asta am mai facut-o frecvent si mare, faceam oameni de zapada cu nas din morcov si ochi de carbune, mi-e dor sa ii mai vad prin fata blocurilor, si bulgari imensi, ma dadeam cu celofanul.

Unele lucruri le mai fac si azi.

Roxana Mucenic
1 Comment
  • MD liniuta C

    Ce amintiri frumoase! 🙂

    January 8, 2013 at 6:59 PM

Post a Comment

Follow us on Instagram