Category Archives: Povestiri, nimicuri, incercari, intamplari…

“Stiu cum este cand oamenii se despart. O saptamana de iad, o alta saptamana de groaza, apoi incepi sa uiti, si apoi parca nici nu s-a intamplat, s-a intamplat altcuiva si dai din umeri. Spui “sa fiu al naibii”, asta-i viata, asta-i lumea. Ce prostie! Ca si cum nu tu ai fi pierdut ceva pentru totdeauna”.

Am citit textul in urma cu cateva zile pe facebook si mi-am adus aminte de saptamanile, lunile, uneori anii care mi-au fost necesari nu  pentru a trece mai departe, ci doar pentru a nu mai simti durerea intr-un mod fizic.

Sunt sigura ca nu e bine ca mine, dar si daca am inceput alta relatie, desi trecerea de la o relatie la alta este un drum lung pe care il parcug alene, nu mi-e la fel de usor ca si cum as schimba trenurile in Gara de Nord, dragostea imi lasa amprente pe suflet si in functie de motivul despartirii poate sau nu sa ma mai doara.

In unele zile ma simt defecta, nu reusesc sa renunt la relatiile de niciun fel fara sa ma lupt inainte. Am avut o prietena care acum sta in Pitesti. Nu mai vorbeste cu mine de 10 ani si nici acum nu inteleg de ce. De fiecare daca cand trec prin Pitesti o sun cu toate ca nu mai am numarul in agenda telefonului. Il stiu pe de rost.

Nu l-am uitat nici acum pe primul baiat – ca barbat nu am cum sa ii spun – pe care l-am iubit si nu ma refer aici ca i-am uitat sau nu chipul, ci la faptul ca nu am uitat durerea. Tristetea are un fel aparte de a lasa urme, urme mai adanci decat bucuria.

Nu accept usor sa pierd o iubire sau o relatie pentru totdeauna, nu pot sa merg mai departe in cateva saptamani sau luni, car dupa mine tristetea de-a lungul timpului. Nu ma apasa, nu o simt in fiecare zi, insa revine constant.

In ultima vreme piata bio din Romania ma intristeaza din ce in ce mai mult. Am pornit la drum cu foarte multa incredere in ceea ce fac si cu dorinta de a creste in  timp cu pasi mici dar siguri. Nu m-am asteptat sa ma imbogatesc din afaceara aceasta frumoasa dar nici sa ajung unde sunt dupa doi ani si jumatate.

Nu ma plang, insa imi dau seama pe zi ce trece ca sunt prea mica si nu am putere sa lupt cu Plafar-ul, HelpNet-ul sau cu superbrandul Sensiblu. Plafar-ul si-a adus suficiente marci de cosmetice organice ca sa nu mai fie interesat de colaborarea cu distribuitorii din tara, lantul HelpNet a fost interesat de Balm Balm si Cattier pana a aflat ca exista distribuitor in Romania asa ca s-a indreptat catre Druide, Save&co si Sensiblu tocmai si-a adus Melvita pe langa Plante System, un pas firesc de altfel, avand in vedere ca au si firma mama L’Occitane. Centrofarm-ul nu are cosmetice bio insa are marci de cosmetice naturale foarte bine cotate precum Nuxe si Caudalie.

Astfel de lanturi au reviste proprii, dintre care unele cu continut de calitate – amintesc aici revista Plafar care a inceput sa fie distribuita si in alte locatii decat in reteaua magazinelor cu acelasi nume si costa doar 5 lei.

Astfel au publicitate, buget de marketing, retea de vanzare, tot ce le trebuie. Noi nu prea mai incapem pe rafturi in aceste conditii, in magazinele bio si asa putine la numar suntem prea multi, vanzarile online nu sunt suficiente cand faci distributie.

Exista viitor pe piata bio pentru un mic importator/distribuitor cum este Biobeauty? As vrea sa ma transform in producator, dar oare mai este nevoie de asa ceva? As vrea sa cred ca da.

Am dat peste aceasta stire intamplator si am ramas inca o data uimita de cat de departe ajungem din cauza obsesiei pentru “frumusete”.

Sa ii pui fetitei tale de 4 ani suport pentru ca fundul sa para mai bombat si sani falsi, sa o machiezi si sa o imbraci in latex roz mi se pare ireal. Prima data cand am vazut un documentar despre concursurile de frumusete pentru fetite din SUA am ramas socata. Fetite cu varste cuprinse intre 4 si 10 ani mai machiate si mai coafate decat am fost eu vreodata. Problema este ca emisiunea supravietuieste pentru ca exista si oameni care se uita la ea, companii care cumpara publicitate in cadrul ei si parinti care isi inscriu copiii.

Un copil de 4 ani este frumos asa cum l-a nascut mama lui si daca tot se organizeaza concursuri nu ar trebui sa fie deloc machiate, bronzate, coafate. Cum sa se dezvolte normal un copil caruia i se rapeste inocenta copilariei?

Mama este mama si stie ce e cel mai bine pentru puiul ei, dar mama ei ar trebui sa mearga la psihiatru. Mai ales ca i se pare normal ceea ce face. Si fetita are un stilist.

Asa ca de ce sa ne mai mire anorexia, bulimia, sanii cupa E, scoaterea unei coaste pentru obtinerea unei talii mai subtiri, taierea degetului mic de la picior ca sa incapem in Manolo? Rinoplastia si botox-ul sunt deja interventii pentru pauza de masa.