Am descoperit tot la Olivia (cand ma duc la ea la sediu este imposibil sa plec cu mana goala) niste paste artizanale delicioase. Eu le-am ales pe cele cu busuioc pentru ca aveam in cap o reteta foarte simpla, insa mai avea paste cu spanac, paste integrale (de data asta am renuntat la ele, cand vine vorba de paste artizanale lucrurile se schimba un pic, intreg procedeul de fabricatie este mult mai simplu si sanatos), din grau spelta (nu apucasem sa citesc despre beneficiile acestuia in “Hrana vie pentru sanatate”), cu galbiori, cu hribi, etc
Pastele sunt produse de Petras, au 250 gr si costa in jur de 6-7 lei, pretul mi se pare foarte bun pentru niste paste artizanale din grau ecologic.

Pentru 2 portii:
- 250 gr tagliatelle bio cu busuioc Petras
- 1 legatura de patrunjel
- 3-4 catei de usturoi
- 4-5 linguri ulei de masline bio presat la rece
- peperoncino dupa gust
- sare de mare (eu folosesc sare himalayana roz,considerata un superaliment)
- 1 bucata de telina
Se curata usturoiul, se piseaza; se curata patrunjeul si se toaca marunt, eu am pastrat si cateva frunze pentru decor; se curata telina de coaja, se pune la fiert in apa in care veti fierbe pastele, se scoate dupa ce apa da in clocot de cateva ori si se piseaza la fel ca si usturoiul.
Pentru 250 grame de paste avem nevoie de 2,5 l de apa si 2,5 gr de sare. Pastele de la Petras au nevoie doar de 3 minute pentru a fi gata de consumat, chiar mai putin daca le doriti al dente*. Aveti foarte mare grija la timpul de fierbere, pastele artizanale sunt diferite de cele din comert, fierb foarte repede, stati cu ochii pe ceas.
Intr-o tigaie incinsa adaugam 2 linguri de ulei, usturoiul si telina pisate, lasam aromele sa se intrepatrunda vreo 2-3 minute la foc mic si adaugam patrunjelul tocat marunt. Dupa vreao 30 de sec luam tigaia de pe foc. Adaugam pastele fierbinti cand sunt gata, plus peperoncino (dupa gust, mie imi plac foooaaarte picante), sare, inca doua linguri de ulei si mai punem pe foc inca 30 de secunde.
Parmezan proaspat ras deasupra si cateva fire de patrunjel si asta e tot.
Pofta buna!
* Pe pachet sunt indicate 4 minute ca timp de fierbere dar in reteta se pun pastele si pe foc. 3 minute sunt suficiente, din experienta.